Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală
Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală
Fabricate în 2018/2020
RMN-ul cerebral este o investigație imagistică în scop de diagnostic, ce poate definitiva patologia prezentă la un anumit pacient în contextul unui tablou clinic sugestiv. Spre deosebire de radiografie sau computer tomografie ce utilizează radiații ionizante (formatoare de celule canceroase), această tehnologie este sigură pentru pacient și poate fi repetată ori de câte ori este necesar, la recomandarea medicului.
După cum este bine cunoscut, corpul uman este alcătuit în proporție de 80% din apă. Moleculele din alcătuirea acestui fluid, conțin nuclei de hidrogen ( protoni), care atunci când sunt supuși unui câmp magnetic se polarizează. ( toți protonii capătă aceeași mișcare de rotație ). Un scanner RMN standard aplică acestor protoni un câmp magnetic foarte puternic ( de aproximativ 0,2 până la 3 tesla, echivalentul puterii unui magnet de frigider înmulțită de 1000 de ori ). Undele radio, emise cu o anumită frecvență de către aparat creează un câmp magnetic variabil care inversează sensul rotației protonilor. Odată cu oprirea câmpului magnetic, atomii de hidrogen au tendința de a reveni la sensul de rotație inițial, proces numit precesiune. Acesta din urmă, determină emiterea unui semnal care este captat de senzorii scanner-ului care într-un final formează imaginea alb-negru. Protonii din diferite țesuturi revin la sensul de rotație inițial în ritmuri proprii și astfel aparatul este capabil să distingă între acestea. Adăugarea altor câmpuri magnetice poate să ducă la obținerea de imagini 3D, utile pentru vizualizarea din mai multe unghiuri a organului interesat.
În practica medicală curentă, rezonanța magnetică nucleară a ajuns o tehnologie de explorare de elecție pentru diversele patologii ce se manifestă la nivelul cutiei craniene. Angiografia prin rezonanță magnetică ( MRA ) este o procedură neinvazivă care permite explorarea fluxului sangvin în diferite artere ( ex. poligonul Willis ) de la nivel cerebral și poate detecta anevrisme sau alte malformații vasculare. Spectroscopia de rezonanță magnetică ( MRS ) este o altă procedură neinvazivă care poate detecta modificările biochimice de la nivel cerebral și poate diagnostica patologii precum: boala Alzheimer, accidente vasculare cerebrale sau tumori. “ A revoluționat felul în care studiem creierul”, spune Dr. David. S. Fillipi de la St. Mary Medical Center, California.
Pentru un RMN cerebral de calitate înaltă, care să releve atât aspectele patologice de la nivel cranial cât și să ofere un grad sporit de confort pacientului este Medima Health utilizeaza aparatului MAGNETOM Sempra de ultima ora.
Spre deosebire de dispozitivele vechi, acesta prezintă o serie de avantaje precum: mișcările involuntare ale pacientului în timpul procedurii nu vor afecta calitatea imaginii finale datorită tehnologiei ‘Brain Dot Engine’ , permite realizarea de tehnici avansate de imagistică precum tractografie sau perfuzie RM cerebrală ( utile pentru diagnosticarea tumorilor , patologiei vasculare cerebrale sau a tulburărilor din sfera psihiatrică) și o arie mai largă care ajută pacientul să evite senzațiile de claustrofobie.
RMN-ul cerebral poate fi util în detectarea următoarelor patologii:
În general, pentru pacient, pregătirea pentru un examen RMN cerebral nu implică măsuri speciale. Regimul hidric și alimentar precum și medicația pot fi păstrate.
Înainte de realizarea procedurii, este important ca pacientul să anunțe medicul despre eventualele obiecte din metal de uz estetic ( cercei, brățară, colier) pe care le are asupra sa și să renunțe la ele pe durata investigației. Machiajul cu produse cosmetice care conțin metale, tatuajele, oja sau anti-perspirantele pot duce la arsuri tegumentare. De asemenea, trebuie adus la cunoștința medicului dacă pacientul are asupra sa următoarele obiecte metalice care fac procedura imposibil de realizat:
De asemenea, RMN-ul cerebral cu substanță de contrast ( gadolinium) este contraindicat la femeile însărcinate sau la pacienții cu insuficiență renală, boală cronică de rinichi sau afecțiuni hepatice întrucât crește riscul de dezvoltare a fibrozei sistemice nefrogene ( NFS ).
Un RMN cerebral standard, fără substanță de contrast, durează între 30 și 45 de minute. Dacă se utilizează substanță de contrast timpul se poate prelungi până la maximum 60 de minute. De precizat, că la administrarea substanței de contrast pacientul poate resimți o ușoară senzație de arsură la locul puncției și un gust ușor metalic pentru o perioadă scurtă de timp.
Pentru a obține o imagine clară este de preferat ca pacientul să stea relaxat și nemișcat pe durata procedurii. În caz contrar, va fi necesară repetarea investigației.
În mod normal, rezultatele pot fi obținute în interval de câteva zile însă la Medima se pot solicita, în regim de urgență chiar în câteva ore.
Dacă se respectă toate normele de siguranță examenul RMN nu prezintă niciun risc major.
Este indicat ca mamele să nu alăpteze în primele 24-48 ore de la injectarea cu substanță de contrast. Deși, cele mai recente studii ale Colegiului American de Radiologie ( ACR ) arată că sugarul asimiliează o cantitate neglijabilă din substanța de contrast, fără să aibă vreun efect advers.
În ceea ce privește RMN-urile acestea pot fi efectuate anual fără vreun risc asupra sănătății
Există unele variaţii în funcţie de patologiile fiecărui pacient, durata unei scanări fiind dependentă de zona corpului asupra căreia este efectuată şi poate dura de la 15 – 20 de minute (pentru un segment de coloană) până la 60 -90 de minute (în cazul investigaţiei de abdomen). În medie, pacientul va petrece între 45-60 de minute în aparatul de RMN.
021 9293 / programari@medimahealth.ro
Luni – Vineri 07:30 – 20:00
Sâmbătă 08:00 – 16:00
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competivitate 2014-2020. Conținutul acestui material nu reprezintă in mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.