Echipa Medima marchează cu entuziasm data de 31 august 2023 în calendar. Ziua în care am început povestea despre sănătatea și binele comunității din Giurgiu. Cu bucurie am deschis ușa celei de-a 13-a clinici de excelență în imagistică medicală, despre care te invităm să afli mai multe în rândurile ce urmează.
Situată pe Bulevardul Mihai Viteazul 5, clinica Medima oferă în plan local servicii de investigație imagistică CT și RMN realizate cu aparatură ultraperformantă și de cea mai înaltă calitate. Și, așa cum ne-am obișnuit pacienții, clinica Medima Giurgiu este dotată cu echipamente de imagistică medicală de ultimă generație, recunoscute la nivel mondial, inclusiv aparatul RMN Canon Elan 1.5T și CT Canon Aquilion Lightning.
Gama largă de servicii medicale oferite acoperă toate tipurile de examinări prin rezonanță magnetică (RMN) și tomografie computerizată (CT), de la examinări uzuale ale diferitelor zone anatomice până la investigații avansate, extrem de utile în patologiile complexe, precum cele oncologice, vasculare, neurologice sau musculo-scheletale.
De asemenea, ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm echipa Medima Giurgiu. Formată din medici radiologi de elită, specializați în diverse domenii, aceștia asigură acoperirea întregii game de examinări RMN și CT. Directorul medical, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, este unul dintre cei mai respectați experți în imagistică din România, cu o experiență de peste 30 de ani. Coordonatorul echipei locale din Giurgiu este Dr. Elie Sorina, Medic Primar în Radiologie și Imagistică Medicală.
Împărtășim cu voi și câteva cuvinte menționate de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Director Medical al Medima: “Deschiderea clinicii Medima în Giurgiu face parte din strategia noastră de extindere la nivel național și ne propunem să facilităm accesul pacienților din această zonă la servicii de imagistică medicală de top. Centrul nostru aduce împreună tehnologie de vârf, o echipă de specialiști, rezultate prompte și precise.”
În completare, Vlad Ardeleanu, CEO al Medima, adaugă: “Rețeaua Medima continuă să se extindă la nivel național, având misiunea de a îmbunătăți accesul populației la investigații imagistice moderne, care joacă un rol important în prevenția și depistarea timpurie a afecțiunilor. Prin dezvoltarea serviciilor de imagistică medicală la nivel local, ne propunem să avem un impact pozitiv pe termen lung, prin creșterea speranței de viață și tratamente mai puțin costisitoare pentru pacienți.”
Te așteptăm cu brațele deschise în noua noastră clinică, unde fiecare imagine este tratată cu profesionalism. Noi suntem aici să te ajutăm să citești fiecare detaliu al sănătății tale. Pentru o viață sănătoasă și informații precise, Medima Giurgiu este alegerea ta de încredere.